Anniversaire 4. DADA Noel începe astăzi, 6 decembrie. Sunteți invitați cu toții, părinți și copii, să vedeți cel mai cool salon de artă şi design creat de NeoGalateca, aflat în acest an sub semnul DADA.
Astfel între 29 noiembrie – 7 ianuarie DaDa Noel, a 4-a ediţie Anniversaire, mixează ca într-un blender toate ideile despre Crăciunul clasic şi dă naştere unei explozii de culoare, forme, concepte şi imagini atipice pentru o sărbătoare tradiţională. Pe 6 decembrie, ora 19:00 se aniversează 4 ani de expoziţii şi proiecte originale cu 10% discount pentru toate produsele. Izabela Mandoiu expune poveștile țesute cu valori în cadrul expoziției cu vânzare și vă așteaptă la un pahar de vorbă la Anniversaire 4. DADA Noel @ Galeria de Artă Galateca.
Și pentru că Izabela a fost provocată să explice dacă și cum folosește influențe ale curentului dadaist în creațiile sale, mai jos aveți câteva opinii.
Îmi place să filosofez pe această temă, întrucât eu percep acest curent drept tot ceea ce nu respectă reguli, care este nonconformist și implicit creativ la maximum. Dadaismul este practic pertinența în creativitate, acel curaj de a nu urma un trend anume sau o paletă coloristică dictată de Pantone.
Evaluăm în zilele noastre creațiile dacă sunt sau nu stylish, dacă sunt cool sau nu, în loc să decidem punctual dacă ne regăsim în acea haină și deci ne place, sau nu. Nu îmi plac acei influenceri a căror menire este să spună ce se poartă și ce nu, ce este ok din punct de vedere al stilului sau al asocierii.
Și cred că Dadaismul susține tocmai acest aspect, al unei declarații de stil personale. Nerespectarea normelor ad literam te fac unic. Într-adevăr, există riscul să nu fii plăcut de majoritate, dar nu acesta este scopul. Consider că este greșit să vrei să fii plăcut de majoritate, mai ales că majoritatea este cea care respectă criteriile direct legate de norme sau de opinii așa zis pertinente ale celor care se vor a fi voci în domeniu.
Dadaismul este curentul literar artistic apărut în 1916 în vestul Europei, caracterizat de negarea oricărei legături în gândire și expresia artistică, prin ridicarea hazardului la principiu de creație, conform dex.
Pot spune clar că acest curent susține creativitatea care nu respectă reguli, fie ele de trend, tipare în vogă, materiale cerute de piașă sau chiar elemente de compoziție care dau tonul, cum sunt mai nou motivele florale.
Un element atipic în procesul meu de creație, care poate fi considerat cu influențe dadaiste, este că lucrăm iile cu specific argeșean pe materiale diferite, nu doar pe pânză, așa cum este cunoscut la nivel național materialul specific iilor.
Vorbind de momentul creației pot spune că în urma documentării permanente, muza creatoare te inspiră și în a face lucrurile diferit. Depinde ce înseamnă diferit pentru fiecare în parte.
Spre exemplu, mie îmi place să cred că acel atipic al creațiilor mele este chiar recenta decizie de a fi eco-friendly și responsabilă în producție, fapt pentru care am decis să realizez și rochii care includ mici bucăți de materiale, pe care, în mod normal, nu le-am mai fi folosit. Poate unii nu vor înțelege mesajul rochiei, dar tocmai despre asta este vorba. Clientele acestor rochii sunt acele îndrăznețe, care îmbrățișează elementele acestea de dadaism și, implicit, vor să îmbrace altceva decât oferă piața mass market. Într-o piață concurențială, în care producțiile din mall-uri se adaptează la specificul local, este imperios necesar să adopți măcar puțin dadaism în procesul de creație.
Mi-a plăcut nespus statementul de acest an al ediției aniversare DaDa Noel, organizate de Galateca: Nu avem reguli, chiar și pomul se poate întoarce cu vârful spre podea, dacă dorește! Îmi doresc să vină la eveniment, atât părinți, dar și copii, întrucât Galateca este singurul cadru cultural care oferă atât expoziție cu vânzare, în tot timpul anului, foarte important de precizat, dar și realizează genul acesta de inițiative menită să aducă un plus de valoare. Practic, poate sunt chiar școli generaliste care nu mai menționează elevilor despre aceste curente, și atunci aceasta este oportunitate să afle lucruri noi.
Cu alte cuvinte, cred că dadaismul este corespondentul argumentului clișeu, atunci când o creație intrigă și nu are repere clare: așa a vrut artistul/ designerul. – Izabela Mandoiu
Comenteaza