Designerul român, Izabela Mandoiu, a lansat în 2016 o colecție statement, „Motive de Fericire”, care include piese vestimentare cu motive și simboluri tradiționale. Observația atentă a clienților, a determinat-o să ia o inițiativă curajoasă, de a face o cercetare de piață la nivel national, pentru a realiza un top 10 motive de fericire ale româncelor.
Ideea are la bază motivele tradiționale românești, care sunt în vogă de mai bine de 2 ani de zile și s-au remarcat chiar și la nivel international. Izabela Mandoiu a sesizat apetența pentru simbolistica românească și chiar a comparat reacțiile clienților la piese vestimentare simple cu reacțiile avute la vederea creațiilor cu motive tradiționale.
După ce a decretat că toamna anului 2016 este „Toamna de catifea”, designerul a decis că toamna se numără motivele de fericire. Această cercetare de piață care va avea două etape: o cercetare cantitativă, pentru a face un top 10 al motivelor de fericire și o cercetare calitativă, care va presupune interviuri cu persoane cunoscute, care au ales să îi poarte poveștile țesute cu valori.
Pentru a motiva româncele să se implice și să fie deschise în a furniza aceste informații prin completarea chestionarului online, Izabela va oferi, prin tragere la sorți un premiu deosebit: o creație cu motive de fericire. Drept urmare, doamnele și domnișoarele sunt invitate să complete chestionarul aici: https://www.surveymonkey.com/r/MotiveDeFericire
Cercetarea se va încheia când va însuma 1000 de respondenți, iar rezultatul va fi făcut public, cu date exacte privind ipoteza clară și rezultatele celor două etape de cercetare.
„Majoritatea femeilor se înseninează când văd o piesă vestimentară cu motive tradiționale, fie ele brodate de mână, la mașină sau aplicate. Vreau să înțelegem ce anume le face fericite: shoppingul în sine sau simbolistica din folclor? De asemenea, este important de aflat dacă aleg creații cu simboluri românești pentru că, spre deosebire de cele simple, le induc sentimente de patriotism, apartenență, mândrie, valori, fericire” declară Izabela Mandoiu.
Cu sprijinul Hotel Iaki și Cinemaster, Colecția „Motive de Fericire” poate fi văzută aici:
#MotiveDeFericire #Izabela Mandoiu #CercetareNationala
Regulamentul concursului este disponibil mai jos:
Regulamentul concursului
SECTIUNEA 1. ORGANIZATORUL CONCURSULUI
Organizatorul Concursului Toamna se numără motivele de fericire (denumit in continuare„Concurs”) este organizat de Designer Izabela Mandoiu prin RAW DESIGN ATELIER S.R.L. cu sediul în București, Sector 4, Str. Trestiana 1, bloc 32, etaj, 3, ap. 15, 040371, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/8312/07.07.2015 cod unic de inregistrare: CUI : 34748538, cod IBAN RO82 BTRL RONC RT03 0611 0102, deschis la Banca Transilvania – Agentia Tineretului.
Concursul se va derula conform prevederilor prezentului Regulament, (denumit in continuare „Regulament”) care este obligatoriu pentru toți participanții. Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica sau schimba regulamentul, cu obligația de a anunța publicul în mod oficial, în aceeași manieră în care a fost făcută și informarea inițială.
Pe perioada Concursului, echipa Izabela Mandoiu:
1. va colecta datele participanților la cercetarea națională
2. va contacta câștigătorul pentru validarea și colectarea datelor în vederea livrării premiilor;
3.va realiza o creație cu motive tradiționale pe placul clientei, care nu va depăși suma de 1000 ron;
4. la data acordarii premiului va legitima câștigătorul și va întocmi un proces verbal de predare-primire a premiului, Organizatorul fiind absolvit de orice răspundere ulterioară legată de premiul acordat câștigătorului, exceptând normele generale de retuș ale unei creații realizată pe măsura clientului.
SECTIUNEA 2. LOCUL SI DURATA DESFASURARII CONCURSULUI
Concursul se va desfășura începand cu 20 octombrie 2016, până la însumarea a 1000 respondenți, la nivel național.
SECTIUNEA 3. DREPTURI ȘI CONDIȚIILE DE PARTICIPARE
Concursul este accesibil tuturor persoanelor fizice de naționalitate română, rezidente sau nu în România, care respecta condițiile prezentului regulament și care urmează indicațiile prezente în acest Regulament, pentru a-și valida participarea. La acest concurs nu pot participa angajați ai Organizatorului. Participarea la acest concurs are valoare de acceptare integrală, liber consimțită și în afara oricărei constrangeri a prevederilor prezentului regulament. Dreptul de participare aparține în exclusivitate participantului care îndeplinește condițiile impuse de Regulament. Dreptul de participare la concurs este anulat automat în situația în care o persoana furnizează date sau informații false, eronate sau necorespunzatoare în completarea datelor personale. Pentru a putea participa la Concurs, participantii trebuie să completeze chestionarul și să ofere Organizatorului adresa de email valida si nume / prenume reale.
SECTIUNEA 4. PROTECȚIA DATELOR PERSONALE
Tuturor participanților le sunt garantate drepturile în conformitate cu Legea 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulatie a acestor date, respectiv dreptul la informare, dreptul de acces la date, dreptul de intervenție, dreptul de opoziție, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale și dreptul de a se adresa justiției. Organizatorul va utiliza datele personale furnizate de către participanți la înscrierea în concurs exclusiv în scopul anunțării și identificării câstigătorului. Participantul se angajează ca, odată cu participarea la Concurs, să se și aboneze la Newsletterul Organizatorului, prin care va fi informat cu privire la câștigătorul concursului și alte viitoare informări cu privire la produsele brandului, inițiative de comunicare și mecanisme de vânzare ale produselor brandului.
SECTIUNEA 5. MECANISMUL CONCURSULUI
Utilizatorii vor afla de concurs de pe pagina de facebook IZABELA MANDOIU și din media, prin intermediul unui comunicat de presă.
Concursul se va defășura după cum urmează:
- Participantul completează chestionarul, oferind inclusiv datele sale, pentru a putea fi contactat în cazul în care va fi desemnat câștigător.
- Se înscrie automat la newsletterul organizatorului.
- Câștigătorul va fi ales la obținerea a cel puțin 1000 de respondenți, prin intermediul random.org.
- Premiul concursului constă într-o creație cu motive tradiționale, realizată la comandă sau la alegere din stocul disponibil în Atelierul Izabela Mandoiu, nu depășind suma de 1000 ron.
SECTIUNEA 6. PREMIILE CONCURSULUI
Se va acorda ca premiu o creație în valoare totală de 1000 Ron TVA inclus.
SECŢIUNEA 7. DESEMNAREA CÂȘTIGĂTORULUI
Câștigătoarea va fi desemnată prin tragere la sorți prin intermediul random.org. Toți participantii la concursul Toamna se numără motivele de fericire trebuie să îndeplinească condițiile Regulamentului.
SECTIUNEA 8. NOTIFICAREA ŞI PREDAREA PREMIULUI
Câstigătoarei concursului i se va aduce la cunoștință rezultatul concursului în 24 de ore după încheierea tragerii la sorți, astfel: vor fi contactati prin e-mail și oficial pe pagina de facebook a organizatorului. În cazul în care câștigătoarea nu trimite în 5 zile lucrătoare informațiile solicitate de Organizator sau daca au furnizat date de contact eronate/ incomplete, premiul se va acorda altui utilizator, ales prin același mecanism.
Organizatorul nu este responsabil pentru întârzierea anuntării câștigătoarei din motive care nu țin de el. Câștigătoarea va intra personal în posesia premiului, după încheierea cercetării de piață, astfel: va furniza măsurile exacte și adresa de livrare. Câstigătoarea va prezenta buletinul sau cartea de identitate. La receptionarea premiului câștigătoarea trebuie: 1. Să prezinte/ trimita prin e-mail rganizatorului un document de identitate ; 2. sa predea reprezentantului Organizatorului procesul-verbal de predare-primire a premiului, semnat.
SECTIUNEA 9. DREPTURI DE AUTOR
Participantul este unic responsabil asupra oricăror consecințe directe sau indirecte ce pot apărea ca urmare a postării concursului pe rețele de socializare, etc.
SECTIUNEA 10. INCETAREA CONCURSULUI
Prezentul Concurs va inceta de drept la încheierea cercetării realizate prin surveymonkey.com și poate înceta înainte de termen numai în cazul producerii unui eveniment de forta majora – de natura a face imposibila derularea.
SECTIUNEA 11. REGULAMENTUL CONCURSULUI
Regulamentul Concursului este disponibil in mod gratuit pe blogul organizatorului. Prin participarea la acest Concurs, participantii sunt de acord sa se conformeze acestui Regulament. Orice modificari ale prezentului Regulament vor fi comunicate pe facebook și pe site-ul organizatorului: izabelamandoiu.com
SECTIUNEA 12. TAXE SI IMPOZITE AFERENTE
Organizatorul campaniei nu este raspunzator de plata altor taxe sau a altor obligatii financiare legate de premiul oferit, acestea cazand in sarcina persoanei castigatoare.
SECTIUNEA 13. LITIGII
În cazul unor litigii aparute între Organziator și participanții la concurs, acestea vor fi soluționate pe cale amiabilă. Daca nu este posibila rezolvarea litigiilor pe cale amiabila, părțile implicate în litigiu vor inainta litigiul spre solutionare instanțelor române competente.
Comenteaza