Miercuri seara, în incinta Hotelului Iaki, a avut loc o premieră în materie de fashion:  opincile au trecut la la sat, pe podium. În cadrul unei prezentări de modă inedite, modelele au defilat îmbrăcate în creații vestimentare cu influențe din folclor și încălțări tradiționale, semnate de designerul român Izabela Măndoiu.

După ce în 2015 a început o campanie pentru a promova proverbele românești, iar în 2016 a reinterpretat năframa tradițională, Izabela Mandoiu aduce în atenție opincile, aceasta fiind prima sa inițiativă de a crea produse de încălțăminte.

PAȘI CU TRADIȚIE este o colecție de încălțări comode, cunoscute sub denumirea de opinci. Acest tip de încălțăminte datează de pe vremea dacilor și era purtat de către oamenii simpli. Opincile obișnuiau să fie purtate și de către ostași și sunt ilustrate chiar și în picturile sfinților.

Pași cu tradiție- opincile – de la sat, pe podium - Izabela Mandoiu @Hotel Iaki (1)

Izabela Măndoiu prezintă o versiune stilizată a opincilor, realizate din materiale calitative, cu design modern, la care a adăugat tălpici, pentru a le face mai durabile la purtare.

„Opincile sunt un statement de simplitate, autentic și respect pentru tot ce au lăsat străbunii noștri. Este datoria noastră, a celor care apreciem tradiția, să valorificăm fiecare element ce poate să contribuie la confortul purtării și la estetica unei ținute”, susține Izabela.

Modele: Andreea Elena, Sandra Dia, Mioara Peniu​, Alexandra Manea, Ligia, Anca Nastac​

Tradiționalul nu este un trend, iar acest lucru este validat și de către marii designeri din întreaga lume, care manifestă un interes continuu pentru simbolistica națională și designul autentic românesc.

Make-up-ul modelelor a fost realizat de către Florentina Naghel, make up artist MAC.

Florentina Naghel - MAC - Make up Artist - Iaki Hotel

Atmosfera a fost întreținută de către Burlesque Mystery by Total Dance Center și momente de live music by Torra and the Jacks.

Torra and the Jacks

Parteneri ai evenimentului au fost: Pernod Ricard, Selgros, Crama Budureasca, MAC, iar MC-ul evenimentului a fost frumoasa Adelina Tocitu.

Creațiile și noile modele de opinci sunt disponibile spre vânzare la Designers Signature, pop-up store dedicat designerilor români, situat în incinta Iaki, lângă Piano Bar!